Autorul unuia dintre cele mai cunoscute șlagăre din muzica românească, „Hai vino iar în gara noastră mică”, s-a stins din viață în această dimineață.
Este vorba de compozitorul de muzică uşoară, Dumitru Lupu. Acesta a murit la vârsta de 65 de ani.
Decesul compozitorului a coincis cu ziua de naștere a soției sale cântăreaţa Ileana Sipoteanu, potrivit rtv.net.
Printre şlagărele compuse de Dumitru Lupu se numără: ”Hai vino iar în gara noastră mică” (text: Florin Pretorian, interpret: Gabriel Dorobanţu); ”Ce mult te-am iubit (text: Mala Bărbulescu, interpretă: Ileana Şipoteanu); ”Mă-ntorc la tine mare albastră” (text: Viorela Filip, interpret: Daniel Iordăchioaie).