Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

barza-carpinis-pui.jpg

Berzele cu reşedinţa de vară în România au ajuns vedete de televiziune în 171 de ţări. O pereche de înaripate din localitatea timişeană Cărpiniş şi-au etalat splendoarea în cel mai mare show tv despre viaţa sălbatică din întreaga lume. Au împărţit spaţiul de emisie cu animale selectate de pe crestele celor mai înalţi munţi până în abisurile oceanelor. Telespectatori din întreaga lume au putut urmări comportamentul berzelor din România prin intermediul unei transmisiuni live chiar din cuibul acestora.

 

Viaţa sălbatică de pe şase continente a fost transmisă în direct în 171 de ţări. Printre imaginile inedite cu animale din specii rare, cu lei, tigri, clanuri de hiene, maimuţe şi cu uriaşele vieţuitoare din adâncuri şi-au făcut loc şi cadre din România. Una din cele peste 25 de locații din care au fost difuzate transmisiuni live este cuibul berzelor din Cărpiniș. Telespectatori din peste 170 de țări au putut urmări activitatea păsărilor aflate aici.
Cristian Ilea, managerul proiectului WildLife Romania: „România a luat parte la această emisiune și a fost pusă pe harta mondială, iar berzele de la Cărpiniș au fost pe video-wall-ul din timpul emisiunii și au putut fi văzute de întreaga lume.” Din păcate, natura le-a răpit berzelor din Carani şansa să devină vedete internaţionale.
Cristian Ilea managerul proiectului WildLife Romania: „Îîn fața obiectivului a găsit de cuviință un paianjen să îşi aștepte prada. Și atunci o parte din imagine a fost acoperită de el”. De mai bine de doi ani viaţa berzelor din Cărpiniş e transmisă live pe internet. Peste 900.000 de oameni din întreaga lume s-au uitat măcar o dată. În fiecare zi, numărul creşte cu aproape 2000 de utilizatori.
Emisiunea Earth Live va fi difuzată în premieră în România pe 31 iulie, susține Digi24.