Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

14608025-1290934190950746-1187851448-n.png

Mai multe promisiuni din Programul de guvernare PSD au dispărut odată cu apariția noului guvern, iar alte măsuri importante, cum ar fi reducerea TVA sau voucherele de vacanță pentru bugetari au fost amânate.

 

Câteva dintre angajamentele dispărute, potrivit digi24.ro:

- TVA de 0% pentru vânzarea de locuințe, publicitate și pentru inputuri în agricultură. Trebuia să fie de la 1 martie 2017, dar nu s-a făcut. În noua variantă mai apare doar o cotă de 5% TVA pentru vânzarea de locuințe cu o suprafață mai mică de 120 mp și pentru inputuri în agricultură, dar și aceasta de la 1 ianuarie 2018

 

- Recalcularea accizelor. În prima formă a programului de guvernare, PSD-ALDE își lua angajamentul, „tot pentru a arăta respect pentru contribuabil”, că va corecta, începând cu 2018, legislația care permite calcularea accizelor la un curs al euro care nu corespunde cu realitatea. Promisiunea a dispărut acum.

- Stabilirea unor procente pentru ajutoarele acordate de stat. În varianta inițială, Guvernul PSD-ALDE se angaja să acorde 33% din fondurile dedicate ajutoarelor de stat companiilor cu cifră de afaceri între 100.000 euro și 1 milion de euro, 33% companiilor cu cifră de afaceri cuprinsă între 1.000.001 euro și 10 milioane de euro și 34% companiilor cu cifra de afaceri mai mare de 10 milioane de euro. Acum, în varianta a doua, se spune doar că alocările „se vor face cu prioritate în domenii precum turismul, cinematografia, construcțiile, industria agro-alimentară și agricultura” în cuantum de cel puțin 90% din valoarea proiectelor.

- Tichetele de formare profesională. Introducerea acestora era prevăzută în vederea reconversiei rapide și a facilitării inserției pe piața muncii. În a doua formă a programului PSD-ALDE nu se mai spune nimic de ele.

- Programul Primul salariu. Avea ca scop stimularea tinerilor absolvenți deținători ai unei licențe de învățământ superior acreditat, prin garantarea unui salariu de încadrare de 2.500 lei brut timp de trei ani și prin subvenționarea angajatorului cu 50% din cheltuiala salarială, cu menținerea angajării timp de 5 ani.

- Construcția a 1.500 de locuințe sociale. În prima variantă, PSD-ALDE se angaja să construiască și să utilizeze „eficient” locuințele sociale destinate familiilor dezavantajate. În a doua variantă, nu mai există cifra și se vorbește, generic, de „elaborarea unui plan”.

- Stimulente pentru finalizarea studiilor. În varianta inițială se prevedea acordarea a 350 de euro pentru 60.000 de tineri, în vederea finalizării studiilor, și a altei sume, neprecizate, pentru studiile gimnaziale. În varianta revăzută, nu mai apar astfel de alocații.

- Impozit 10% pentru pensiile peste 2.000 de lei. Măsura trebuia să fie aplicată de la 1 ianuarie 2018, dar nu mai apare în varianta a doua a programului de guvernare.

- Deduceri pentru familiile cu copii. În forma inițială se prevedea acordarea unor deduceri fiscale de 1.600 lei/an pentru fiecare copil din familiile cu venituri sub 5.000 de lei/lună și de 1.200 lei/an pentru fiecare copil din familiile cu venituri între 5.000-10.000 de lei/lună. Acum, scrie, generic, doar „se vor introduce mai multe deduceri”, respectiv „promovarea unor mecanisme de sprijin a părinților”.

- Analize gratuite pentru gravide. În varianta inițială exista angajamentul ca toate analizele necesare femeilor însărcinate să fie gratuite, astfel încât să fie eliminate riscurile pentru mamă și copil. În varianta ajustată, nu mai apare nimic.

Câteva termene decalate:

- Reducerea TVA la 18%. Conform primei variante, trebuia făcută de la 1 ianuarie 2018. Acum, este de la 1 ianuarie 2019.

- Toate taxele să fie plătite online. În prima variantă, trebuia ca, de la 1 decembrie 2018, să nu mai existe vreo taxă care să nu poată fi plătită online. Noul termen este 1 ianuarie 2019.

- Voucherul de vacanță. Acesta trebuia acordat tuturor bugetarilor „începând cu primul semestru din 2017”, iar valoarea acestuia trebuia să fie egală cu salariul minim brut pe țară. În noua formă, a fost fixat la 1.450 lei (nu va crește o dată cu salariul minim) și va fi dat „fie în 2017, fie în 2018”, în funcție de „solicitările angajaților, dar și de disponibilitățile financiare”.

- Neimpozitarea venitului medicilor. În forma inițială, de extinderea neimpozitării urmau să beneficieze și IT-iștii cu studii medii, angajații în cercetare și medicii. În a doua formă, medicii au rămas pentru 2018.

- Fondul Național de Dezvoltare. Al doilea mare fond, după Fondul Suveran de Investiții, acesta trebuia creat în al doilea semestru din 2017. Acum, este vorba de primul trimestru din 2018.