Mergeau la sigur, numai acolo unde ştiau că dau peste mulţi bani: case ale milionarilor, magazine de bijuterii scumpe sau firme prospere. Plănuiau lovitura atât de bine încât totul trebuia să dureze, cu ochii pe ceas, maximum două minute. Vreme de cinci ani, au fost un fel de Ocean’s Eleven de Timişoara: erau 12 bărbaţi în cea mai teribilă bandă de hoţi din zonă. Azi, după o operaţiune de amploare a DIICOT, doi bărbaţi suspectaţi că fac parte din bandă au fost prinşi şi duşi la audieri.
Doar doi dintre membrii grupării au fost prinşi de oamenii legii. Ceilalţi, spun anchetatorii, ar fi fugit de la domiciliile lor după ce chiar un poliţist din Timiş i-ar fi anunţat că vor fi săltaţi.
12 persoane făceau parte din grupare şi aveau o strategie clară: ţinteau doar în locuinţe în care erau siguri că găsesc sume mari de bani şi bijuterii.
Loviturile erau minuţios pregătite, iar un jaf nu dura mai mult de 2 minute.
Potrivit anchetatorilor, suspecții monitorizau atent locațiile vizate, aflau în detalii programul persoanelor păgubite și acționau abia după ce culegeau toate aceste informații.
De fiecare dată, hoţii distrugeau sistemele de alarmă şi pe cele de supraveghere şi îşi acopereau urmele cu spumă din extinctoare. Erau atât de pricepuţi încât, din 2012 şi până acum, au spart 21 de locuinţe, mai multe sedii de firmă sau magazine.
Citește continuarea pe digi24.ro