fata balena

Invenţie teribilă pentru a obține un telefon nou. Poliţiştii din Timişoara au stabilit că adolescenta care a povestit la Digi24 cum era terorizată de jocul „Balena Albastră” a minţit. A recurs la acest gest, spun oamenii legii, să îşi sperie părinţii şi să-i convingă că actualul aparat este compromis și trebuie să îi cumpere un telefon nou, mai performant.

Oamenii legi au verificat telefonul mobil al tinerei care a susținut că a intrat în jocul „Balena Albastră”. După mai multe verificări, anchetatorii au stabilit că fata ar fi instalat pe dispozitiv o aplicaţie care generează un istoric fals al apelurilor și mesajelor primite.

Polițiștii au stat de vorbă cu mama copilei și cu fata în vârstă de 13 ani, însă aceasta nu a vrut să recunoscă nimic. Mama ei s-a declarat surprinsă de concluziile polițiștilor.

Balena Albastră” este un joc online lansat în Rusia şi din cauza căruia peste 130 de adolescenţi s-ar fi sinucis.

În urmă cu mai multe zile, trei tineri din Chişinău au murit după ce s-au aruncat în gol. Doi dintre ei, în vârstă de 15 şi 16 ani, au sărit de pe o clădire cu 18 etaje, iar autorităţile ar fi găsit dovezi pe paginile lor de socializare că ar fi participat la jocul „Balena Albastră”, potrivit Unimedia. Cel de-al treilea tânăr s-a aruncat de pe o clădire cu 14 etaje.

Citește continuarea pe digi24.ro

 

Articole asemănătoare
Național
  • Miercuri, 21 Iunie 2017
  • De Mihai Popescu

Nokia se extinde în Timişoara și face angajări

Grupul Nokia îşi extinde centrul de cercetare şi dezvoltare în telecomunicaţii din Timişoara cu 27.000 de metri pătraţi în prima jumătate a anului 2018, iar după finalizarea acestei etape va ajunge...