Brașovul va avea, din luna martie, un nou punct de atracție: este vorba despre cel mai mare mall din Europa destinat copiilor. Acesta se construiește la Brașov, în prelungirea complexului comercial Brintex. Este vorba despre o investiție de peste 5 milioane de euro, capital autohton, iar suprafața desfășurată este mai mare de 10.000 de metri pătrați.
Din exterior, complexul va semăna cu o cetate din poveşti
Arhitecții au ținut cont de faptul că întregul complex este destinat celor mici. Astfel, treptele de la intrarea principală au fost proiectate de dimensiuni mai mici, ușor practicabile copiilor. De asemenea, pentru persoanele cu dizabilități – copii, părinți sau bunici – a fost amenajată o rampa de acces, cu un grad mic de înclinare, construită conform normelor și standardelor.
Principala atracție
Superland va avea zone de joacă separate. Principala atracție va ocupa o suprafata de peste 1.400 de metri pătrați și este dedicată copiilor de peste patru ani. Aceasta constă dintr-o structură modulară desfășurată pe patru etaje și conține o serie de tuburi colorate, 15 diapozitive, bazine cu mingi, structuri pentru alpinism, trambuline, slide-uri pentru scaune, tunuri cu bile mari din plastic, trasee cu obstacole, rampe și scări.
Această amanajare este unică în România, la această scară. Dezasamblată, are un volum mai mare de 400 de metri cubi. Design-ul atractiv are ca temă pirații, în vogă pe plan mondial.
Pârtie de schi artificială
„Schiatul este un sport foarte popular si vom face posibilă practicarea acestuia chiar și în timpul verii. O partie de schi artificială şi va fi accesibilă pentur copii și părinți. Aceasta are o înclinare variabilă între 9 și 23 de grade și o viteză de alunecare de suprafață de până la 35 km/oră. Este funcțională în toate anotimpurile, iar acest lucru permite începătorilor să se antreneze şi să treacă la profesioniști. Aici îi aşteptăm să se anterneze pe sportivii echipei naționale de schi pentru formare în «plin sezon» cu soare”, a mai precizat adminsitratorul companiei care realizează investiţia.
Citește articolul integral pe newsbv.ro