necolaiciuc

Mihai Necolaiciuc, fost director general al CFR, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.

În primă instanță Mihai Necolaiciuc a fost condamnat la zece ani de închisoare. Astfel, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti i-au admis apelul şi i-au redus pedeapsa primită la Judecătoria Sectorului 1 în 2 iunie 2015, de la zece la opt ani de închisoare.

Totodată, el mai trebuie să plătească daune de 116 milioane de lei, în solidar cu alți inculpați din dosar.

Acuzațiile de abuz în serviciu au fost formulate de procurorii DNA inițial în trei dosare separate, care apoi au fost reunite în procesul în care Mihai Necolaiciuc este judecat pentru acordarea ilegală a unei serii de contracte.

Din pedeapsa lui Necolaiciuc va fi scăzută perioada în care a stat în arest preventiv, respectiv din 17 iunie 2009 până în 26 ianuarie 2012 şi perioada din 17 octombrie 2014 în 17 iulie 2015, când a fost liberat condiţionat din executarea unei alte pedepse, de patru ani şi şase luni închisoare, la care a fost condamnat definitiv în 17 octombrie 2014, notează News.ro.