bitum

O cisternă încărcată cu peste 20 tone de bitum lichid - o substanță ușor inflamabilă, cu vapori toxici, s-a răsturnat, miercuri dimineața, în afara carosabilului, pe DN 6, între localitățile Teregova și Domașnea, potrivit ISU Semenic. 

'Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin a fost solicitat, miercuri dimineața, prin intermediul 112, să intervină în cazul unei cisterne încărcate cu substanțe periculoase, răsturnată în afara carosabilului pe DN 6, între Teregova și Domașnea, la km 418+300. Având în vedere faptul că cisterna transporta 24 tone bitum lichid — o substanță ușor inflamabilă cu vapori toxici, la fața locului s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru muncă operativă. S-au luat imediat măsuri de stabilire a unui perimetru de siguranță și de asigurare PSI. Din fericire nu s-au constatat scurgeri ale încărcăturii', a afirmat Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU Semenic, scrie Agerpres.

Pentru limitarea efectelor evenimentului produs au fost anunțate toate autoritățile cu atribuții în gestionarea acestui tip de situații de urgență.

'Cisterna s-a răsturnat în afara părții carosabile, dar drumul a fost închis, până s-a stabilit dacă aceasta avea sau nu încărcătură, pentru a se putea lua toate măsurile de stabilire a perimetrului de siguranță. Circulația a fost reluată în scurt timp', a precizat, pentru AGERPRES, Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Șoferul cisternei a suferit răni ușoare la nivelul membrelor superioare și i s-au acordat îngrijiri medicale, la fața locului, de către paramedicii SMURD, acesta refuzând transportarea la spital.

sursa: realitatea.net