sanitas

Principalele sindicate şi confederaţii sindicale din domeniul sănătăţii şi educaţiei, la care sunt afiliaţi majoritatea salariaţilor din spitale, policlinici, şcoli sau licee, asigură liderilor sindicali venituri anuale de sute de mii de lei, în unele cazuri mai mari decât ale preşedintelui României.

Liderii Federaţiei SANITAS, una dintre cele mai puternice mişcări sindicale din sănătate, fac parte din categoria românilor care câştigă bine. Preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu, a încasat, potrivit declaraţiei sale de avere, în 2015 aproape 143.000 de lei ca lider al Federaţiei, la care s-au adăugat alţi aproape 98.000 pe care i-a primit ca preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - Frăţia (C.N.S.L.R. Frăţia) şi încă aproximativ 90.000 de lei încasaţi de la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (O.A.M.G.M.A.M.R.), al cărui vice-preşedinte este. În total, 331.000 de lei câştigaţi anul trecut ca lider al celor trei sindicate, ceea se înseamnă un venit lunar de peste 27.500 de lei, echivalentul a aproximativ 6.000 de euro. Cu toate acestea, conform declaraţiei de avere, Leonard Bărăscu s-a împrumutat anul trecut de la Casa de Ajutor Reciproc Sanitari (C.A.R. Sanitari) cu suma de 15.000 de lei.

Şi prim-vicepreşedintele SANITAS, Marius Sepi, are un venit peste media salarială din România. Potrivit declaraţiei sale de avere pe 2015, acesta a încasat peste 87.300 de lei pentru funcţia pe care o ocupă în cadrul federaţiei la nivel naţional, la care s-au adăugat 55.900 de lei primiţi în calitate de preşedinte al SANITAS Alba, 4.800 de lei ca preşedinte al C.N.S.L.R. Frăţia - filiala Alba şi alţi aproape 28.000 de lei în baza contractului individual de muncă (C.I.M.) încheiat cu Federaţia SANITAS. În total, 176.000 lei câştigaţi anul trecut din activitatea sindicală, ceea ce înseamnă un venit lunar de peste 14.600 de lei, echivalentul a aproximativ 3.300 de euro. La fel ca şi preşedintele SANITAS, şi Marius Sepi a făcut un împrumut la CAR, în valoare de 27.000 de lei.
Citește articolul integral pe rtv.net