zi libera

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, este declarată zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi nelucrătoare la nivel naţional.

Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 139  din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii a fost semnată de parlamentari de la toate partidele parlamentare şi a fost adoptată de Parlament în unanimitate. Scopul propunerii legislative este ca de Ziua Copilului, pe 1 iunie, părinţii să beneficieze de o zi liberă, pentru a putea să petreacă mai mult timp cu copiii lor.1 iunie devine astfel a 14-a zi liberă din an, după 1 şi 2 ianuarie, 24 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie şi 25 şi 26 decembrie.

Sărbători legale în 2017 

1 ianuarie (duminică ), 2 ianuarie (luni ) — Anul Nou

24 ianuarie (marţi ) — Ziua Unirii Principatelor Române

16 aprilie 2017 (duminică), 17 aprilie (luni) — Paștele

1 mai (duminică) — Ziua Muncii

4 iunie ( duminică), 5 iunie ( luni)— Rusalii

15 august (marţi ) — Adormirea Maicii Domnului

30 noiembrie (joi ) — Sfântul Andrei

1 decembrie (vineri ) — Ziua Națională a României

25 decembrie (luni ), 26 decembrie (marţi ) — Crăciunul
sursa: rtv.net