meteo

Director ANM: In sudul tarii, in noiembrie si decembrie, temperaturile vor fi mai ridicate decat media ultimilor 30 de ani.

In lunile noiembrie si decembrie, in partea de sud a tarii vom avea temperaturi mai ridicate decat media ultimilor 30 de ani, iar in restul regiunilor, temperaturile se vor apropia de aceasta medie, a declarat marti directorul executiv al Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, informeaza News.ro.

"Pentru noiembrie si decembrie, estimarile Centrului European (ECMWF - European Centre for Medium-Range Weather Forecasts, n.r.) arata posibilitatea sa avem temperaturi peste norma, in partea de sud a teritoriului si apropiata de norma in rest. Peste norma inseamna sa fie usor mai cald decat ar fi firesc in aceste doua luni. De altfel, media temperaturii la nivelul tarii pentru luna noiembrie pana in acest moment se situeaza peste aceste medii climatologice. Peste norma inseamna peste media perioadei 1981 - 2010", a spus Georgescu, in cadrul unui eveniment pe teme energetice.

Pentru luna ianuarie, exista semnalul ca ar putea aparea temperaturi sub medie in partea de nord si de centru a tarii, a precizat reprezentantul ANM. Georgescu a subliniat ca ANM nu poate sa emita estimari pentru intreaga iarna.
sursa: hotnews.ro