parlamentari

Ca să facă legi şi să-şi reprezinte alegătorii, deputaţii şi senatorii au parte de mai multe beneficii. Salarii, transporturi, cazări - toate cheltuielile sunt suportate din bugetul de stat. Iată care sunt veniturile lunare ale unui parlamentar.

În acest moment, în Parlament, mai sunt 508 deputaţi şi senatori. Fiecare ales primeşte o indemnizaţie lunară care pleacă de la 5.400 de lei.

În cazul în care parlamentarul are funcţii în comisiile de specialitate sau în conducerea Camerei din care face parte, odată cu responsabilităţile, creşte şi salariul. Ajunge până la aproape 16.000 de lei, în cazul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

Ca să ajungă la Bucureşti, deputaţii şi senatorii aleşi în circumscripţiile din ţară au trei variante. Fie aleg transportul gratuit cu trenul sau cu avionul, ori preferă maşina personală. Şi fiecare parlamentar primeşte 1.400 de lei pe lună, bani de benzină.

Parlamentarii au activitate în capitală maximum trei zile pe săptămână. Cei care nu au domiciliul aici şi nici nu deţin vreo locuinţă în Bucureşti pot să aleagă să stea fie la hotel, fie în chirie. Indiferent de varianta aleasă, fiecare deputat şi senator primeşte lunar pentru cazare 4.000 de lei.

Fiecare ales trebuie să aibă în circumscripţia sa electorală cel puţin un birou parlamentar, un loc în care să-i primească şi să-i asculte pe cetăţeni. Deputatul sau senatorul poate cheltui aproximativ 10.000 de lei pe lună, pentru chirie, utilităţi, consumabile şi salariile angajaţilor. În plus, orice parlamentar primeşte o tabletă şi un telefon mobil.

Nici după ce părăsesc Parlamentul, beneficiile financiare ale aleşilor nu se opresc. Cei care au atins vârsta pensionării şi nu mai câştigă un nou mandat primesc o pensie specială. Ea pleacă de la 1.550 de lei în cazul unui singur mandat încheiat şi ajunge până la 4.600 de lei, dacă vorbim de trei sau mai multe mandate. De această indemnizaţie specială nu beneficiază însă parlamentarii condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Indemnizaţie: 5.401-15.825 de lei

Transport: 1.400 de lei pe lună

Cazare: 4.000 de lei

Suma forfetară: aproximativ 10.000 de lei

Pensiile speciale:

un mandat: 1.550 de lei

două mandate: 3.100 de lei

trei mandate: 4.600 de lei

 sursa: digi24.ro