bursa

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, spune că Municipalitatea are în vedere începerea a două proiecte sociale care vizează acordarea de burse tinerilor care stau în gazdă la vârstnici şi îi ajută la cumpărături sau îi duc la spectacol, dar şi tinerilor care fac meditaţii cu copiii ai căror părinţi au venituri modeste şi nu îşi permit.

„Am înfiinţat din iniţiativa mea, şi Consiliul General a aprobat, înfiinţarea Centrului comunitar integrat pentru problemele tinerilor, o instituţie înfiinţată în premieră în România, (...) o instituţie care se va ocupa eminamente de problemele tinerilor, în realitate, nu doar pe hârtie”, a spus primarul Gabriela Firea, afirmând că, în perioada următoare, va începe construirea a şase cartiere de locuinţe în cele 6 sectoare ale Capitalei, locuinţe sociale, dar şi cu prioritate locuinţe pentru tineri, potrivit News.ro.

De asemenea, Firea a prezentat două proiecte sociale ale Primăriei pentru tineri, prin care li se oferă o bursă dacă ajută pesoanele vârstnice la care stau în gazdă cu lucruri de strictă necesitate.

„Primul proiect se referă la o legătură directă între dumneavoastră - tineri - şi seniorii noştri faţă de care trebuie să avem un respect deosebit. Toţi tinerii care vor locui în gazdă la persoane în vârstă vor primi o bursă din partea Primăriei cu rugămintea să îi ajute pe senior la câteva lucruri de strictă necesitate - să-şi ia medicamente, cumpărături de strictă necesitate, să meargă la un spectacol”, a spus Firea.

Cel de-al doilea proiect prezentat de Firea vizează tot tinerii şi se referă la ajutorul dat copiilor ai căror părinţi au venituri modeste şi nu îşi pot permite meditaţii la diverse materii.

„Tinerii vor primi o bursă din parea Primăriei Capitalei cu condiţia de a face dovada că sunt într-un acord cu o familie care are copii şi care nu are posibilitatea să-i ducă la meditaţii să înveţe limba engleză, limba română la un nivel superior, la calculator, sau să meargă la un spectacol”, a spus primarul general.

sursa: digi24.ro