injunghiati pe strada

Trei oameni au fost înjunghiaţi pe stradă, duminică, în Sibiu, agresorul fiind un om al străzii care a acţionat fără a avea, aparent, vreun motiv anume.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, a declarat duminică seara că două femei şi un bărbat au fost înjunghiaţi de un om al stăzii pe un bulevard intens circulat.

"Agresorul a fost prins la scurt timp după producerea faptei pe Calea Dumbrăvii, din Sibiu. Este vorba de un om al străzii, în vârstă de 47 de ani, din judeţul Vâlcea. Acesta a înjunghiat o femeie care se afla în staţia de autobuz, apoi s-a urcat într-un taxi în spatele şoferului, înjunghiindu-l, apoi a coborât şi în fugă a înjunghiat o altă femeie", a declarat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu, citată de Mediafax.

Welter a precizat că toate cele trei victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, în stare stabilă, toate având răni în partea dorsală.

Agresorul a fost reţinut şi urmează să i se facă o expertiză psihiatrică pentru a se determina dacă a acţionat conştient.