trecere ora iarna cfr calatori

CFR Călători a anunțat astăzi că, începând de duminică - 30 octombrie 2016, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00.

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, precizează CFR Călători, într-un comunicat de presă emis astăzi.

Trenurile de călători vor pleca din gări (stațiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 29 / 30 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

„În noaptea de 29 / 30 octombrie 2016, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din stațiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale”, precizează sursa citată.

Trenurile de călători aflate în circulație după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în stațiile din parcurs stabilite, unde vor staționa până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanță scurtă până la stația finală își vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeași zi de duminică, 30 octombrie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare.

„Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații”, a mai precizat CFR Călători.