castig aparate

A pariat 12 lei şi a câştigat 4 miliarde de lei vechi. Este norocul unui bucureşten care a reuşit să ia jackpot-ul la aşa numitele păcănele. Bărbatul este căsătorit, locuieşte în Bucureşti şi are doi copii. Nu este un împătimit al jocurilor de noroc şi spune că vrea să îşi cumpere acum un apartament pentru că locuieşte în chirie. 

Bărbatul care a câştigat suma la o sală de jocuri din sectorul 4 al capitalei nu s-a bucurat atât de tare ca personajul din imagine. Nu a vrut nici măcar să fie văzut. Reprezentanţii casei de pariuri spun că acesta nu este un împătimit al jocurilor de noroc.

"Este un baiat care joaca foarte rar. Este electrician, casatorit, cu doi copii. Locuieste cu chirie si vrea sa isi cumpere un apartament. A venit la tanc. Daca a fost cuminte, inainte de sarbatori poate sa isi cumpere cadoul mult visat.", spune Niculai Florian, director.

Premiul i-a fost înmânat câştigătorului de sportivul Ion Oncescu, campionul mondial la skandenberg. 

Câştigătorul de astăzi este al 63-lea norocos care ia până acum premiul oferit de aceeaşi agenţie. Cel mai mare jackpot obţinut până acum este de 900 000 de lei.

sursa: realitatea.net