- Publicitate -

Program-pilot. Masă caldă pentru elevi și preșcolari

Data:

masa calda elevi

Copiii din 50 de școli din România vor primi o masă caldă, în cadrul unui proiect-pilot anunțat astăzi de premierul Dacian Cioloș.

- Publicitate -

„Am ales câteva unități de învățământ care sunt în acest program, din zone diferite, din medii sociale diferite, tocmai pentru a vedea în ce fel putem face eficient acest program. Dacă după acest an școlar 2016-2017 acest proiect pilot confirmă, obiectivul este ca el să fie lărgit apoi la nivelul întregii țări și să combinăm cumva programul Fructe în şcoli cu Laptele şi Cornul, mai adăugând nişte resurse financiare pentru a putea oferi o masă caldă în şcoli sau un pachet alimentar”, a spus Dacian Cioloș, la începutul ședinței de Guvern.

Scopul acestui proiect-pilot este de a stimula accesul copiilor la educație și pentru a stimula prezența elevilor și preșcolarilor la școală sau la grădiniță.

Dacian Cioloș a făcut și un apel la autoritățile locale să se implice în acest proiect.

- Publicitate -

„Guvernul vine cu această iniţiativă, inclusiv cu un sprijin financiar, dar sunt convins că fără implicarea autorităţilor locale, a inspectoratelor şcolare, a unităţilor de învăţământ, a conducerii unităţilor de învăţământ respective, acest program nu are cum să reuşească, pentru că trebuie amenajat acolo un minim de infrastructură de primire în care copiii să poată să servească masa. Eu sper să-i putem încuraja pe toţi cei care îşi doresc să-şi vadă copiii la şcoală să se implice în acest proiect”, a spus premierul.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -