piedone

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost în conflict de interese administrativ, după ce, în urmă cu aproape o lună, pentru aceleaşi fapte, a sesizat Parchetul instanţei supreme, care, la sfârşitul lunii septembrie, l-a pus sub acuzare pe fostul edil, pentru şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii semnate de el pentru trei firme în care asociaţi şi administrator sunt copiii acestuia.

Potrivit prevederilor legale, persoana care a fost în conflict de interese nu mai poate ocupa o funcţie publică timp de trei ani de la momentul constatării faptei.ANI a anunţat, luni, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către Cristian Popescu Piedone, întrucât, atunci când a fost primar al Sectorului 4, "a semnat, în perioada 2013-2015, şase acorduri de funcţionare şi două autorizaţii de funcţionare pentru God Trust Enterprises SRL, Sport Team Kart SRL şi Chocoland SRL, societăţi la care copiii săi deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator”.

Pentru aceleaşi fapte, în 14 septembrie ANI a cerut Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să îl cerceteze pe Cristian Popescu Piedone, iar procurorii l-au pus sub acuzare pe fostul edil, în 29 septembrie, pentru conflict de interese.

Potrivit ANI, în materie administrativă, Cristian Popescu Piedone a încălcat dispoziţiile articolului 70 din Legea 161/2003, care prevede că este în conflict de interese o persoană care, în timp ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică, are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

articolul integral pe digi24.ro