lebede

Profitând de toamna cu temperaturi neaşteptat de mari, zeci de lebede par să-şi fi amânat călătoria până în ţările calde şi şi-au făcut culcuş la Eforie. Grațioasele păsări pot fi admirate în golfurile de lângă staţiune. Îşi fac repede prieteni printre localnici, mai ales că oamenii le aduc de mâncare.

Fără să se teamă de oameni, lebedele se apropie de ei de parcă i-ar cunoaşte de ani întregi. Mai au puţin şi le mănâncă din mână.

Dacă unii sunt încântaţi de graţioasele păsări, alţii sunt îngrijoraţi pentru ele. Se tem că iarna ar putea fi aspră.

„O să se învețe la pomană și când va veni frigul și nu mai e lume și nu poate să mai vină lumea să le mai dea pâine, biscuiți ce se va întâmpla cu ele?,” spune un localnic.

Lebedele rămân aici și peste iarnă deoarece golfurile în care se refugiază le protejează atât de vânt cât și de valurile puternice atunci când marea este agitată.

Prezenţa lebedelor toamna la malul mării e deja o tradiţie. Specialiştii le recomandă oamenilor, dacă tot vor să ajute să le ducă lebedelor hrană sănătoasă: porumb, grâu, pâine sau morcovi.

„Ca și în ceilalți ani și anul acesta temperaturile ridicate din această toamnă fac ca lebedele să le putem observa în continuare pe luciul apei. Ele şi iarna se pot adăposti în zonele lacustre cu stufăriş,unde temperaturile apei nu ajung sub pragul de îngheţ,” explică Veronica Antone, biolog Complexul Muzeal de Științele Naturii

E plin de lebede litoralul, de la Mamaia şi până în Mangalia, iar specialiştii spun că numărul păsărilor va crește odată cu scăderea temperaturilor.

sursa: digi24.ro