Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

magurele

Ministerul Educaţiei promite să reducă birocraţia care împiedică angajările la Instututul de Cercetări de la Măgurele. Laserul este aproape gata, iar clădirea e pregătită să primească peste 200 de specialişti. Numai că procesul de angajare a unui cercetător poate să dureze chiar şi un an, motiv pentru care mulţi specialişti de la universităţi de renume din străinătate au renunţat.

 

Clădirea în care va fi cel mai mare laser din lume este aproape gata şi deja au început să sosească şi echipamentele. Asamblarea lor va dura un an, însă. Şi până la sfârşitul anului 2018, atunci când vor începe aici experimentele mai trebuie să fie angajaţi încă cel puţin 100 de cercetători.

Cu alte cuvinte, vor fi până la 200 de cercetători, în total. Până acum, au fost angajaţi doar 100, din care jumătate au avut nevoie de echivalarea studiilor pentru că sunt fie străini, fie români întorşi din străinătate. Birocraţia îngreunează procesul.

 

Nicolae Zamfir: „Le cerem şi diploma de bacalaureat, ei nu au diploma, nu îşi mai găsesc foaia matricolă, de acum 30-40 de ani. Am avut cazuri când au renunţat pentru că erau presaţi de situaţia lor financiară”.

Situaţia se complică şi pentru că legile din România se contrazic, uneori.

Raluca Stoicea: „În afară de recunoaşterea diplomelor, dificultăţile mai apar şi în relaţia cu celelalte autorităţi: Oficiul de Imigrări, Agenţia pentru Şomaj. Evident, cu suplimentare de personal în zona de resurse umane, mergem să venim în întâmpinarea lor, să îi ajutăm să obţină aceste diplome, pe care în mod normal trebuie să le obţină singuri.”

Întregul proces de angajare a durat nouă luni pentru Dan Stutman, cel care va conduce departamentul de experimente cu laseri de mare putere. Vine din Statele Unite, unde a lucrat la Princeton şi la Universitatea John Hopkins, din Baltimore.

Dan Stutman, şeful departamentului de experimente cu laseri de mare putere: „O angajare în America durează, trei luni, maximum. Nimeni nu vine să înşele în proiecte de genul ăsta pentru că nu ai cum. Dacă nu ai făcut doctoratul, nu poţi să spui nimic coerent, nu poţi să trişezi în domeniul ăsta”.

De asta şi-au dat seama şi reprezentanţii Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a diplomelor. Noile reguli sunt în curs de aprobare.

Geanina Chirazi, director CNRE: „Nu se va mai prezenta o copie după teza de doctorat, care era un punct important sau un act de studii anterioare decât în cazul în care noi nu putem să stabilim domeniul. Practic, se va intra pe o procedură de recunoaştere automată.”

Proiectul de la Măgurele a început în 2012 şi va fi gata în decembrie, 2018.

sursa: digi24.ro