Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

ploi

După un weekend canicular, temperaturile vor scădea chiar şi cu 15 grade. Săptămână debuteză altfel decât ne-am obişnuit în ultima vreme, cu ploi torenţiale, vânt furios şi temperaturi din ce în ce mai mici.

 

După multe zile în care, atat in zona României, cât şi in ţările învecinate, ne-am bucurat de temperaturi specifice de vară, de astăzi vremea se schimbă semnificativ. O masă de aer rece va cuprinde rapid întreg teritoriul, de la nord la sud.

În ceea ce priveşte ploile, la nivelul Europei pot fi identificate două zone vaste în care se vor mai acumula cantităţi importante. Prima dintre ele afectează în principal zona Marii Britanii, în timp ce a doua se extinde din zona bazinului central al Mării Mediterane către Ucraina, deci implicit şi zona ţării noastre.

 

Aşadar, şi marţi ploile vor continua în majoritatea zonelor.

Cantităţi mai mari, de 25 de litri de apă/mp, se vor aduna însă doar în jumătatea de sud a ţării. De asemenea, vântul va continua să fie alert în regiunile extracarpatice.

Către mijlocul săptămânii însă, norii încărcaţi de umezeală se vor retrage treptat către zona de sud-est, dar vremea va rămâne mai rece decât mod normal pentru acestă perioadă. La orele după-amiezii, maximele vor mai atinge doar izolat 22 de grade Celsius, iar dimineţile vor fi răcoroase.

Toamna se instalează de azi şi în zona montană, unde pe spaţii extinse va ploua şi vor fi descărcări electrice. Izolat se vor acumula peste 50l de apă/mp, în special în masivele sudice şi sud-estice, iar vântul va bate intens.

Nici căderile de grindină nu vor lipsi, iar în staţiuni maximele nu vor mai depăşi 16 grade."

sursa: digi24.ro