klaus iohannis

Aderarea României în 2019 la moneda unică europeană a fost o ţintă nerealistă, spune preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului completează că aceasta rămâne un obiectiv major pentru ţara noastră, dar că va avea loc doar atunci când economia va fi pregătită să facă faţă. Mai exact spus, în acest moment nu există un nou termen stabilit pentru aderarea la euro.

Klaus Iohannis, preşedintele României:

„Iniţial s-a vehiculat ca termen de integrare în zona euro 2019. A fost un termen înaintat atunci, prea optimist, aş spune chiar nerealist. 2019 este exclus pentru noi. Dar România are în continuare acest obiectiv strategic de aderare la zona euro. Când se va întâmpla acest lucru trebuie să stabilească în primul rând specialiştii, care pot evalua în ce măsură România îndeplineşte criteriile, în ce măsură este realmente pregătită economia românească. Fiindcă o aderare care se produce prea repede poate să fie în detrimentul economiei româneşti şi acest lucru evident că nu este de dorit. Nu avem o ţintă fixată.”

sursa: digi24.ro