Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

grigore alexandrescu 6

Bucureştiul are, de azi, una dintre cele mai moderne clinici de neurochirurgie şi chirurgie cardiovasculară pediatrică din sud-estul Europei. Investiţia se ridică la 27 de milioane de euro, iar banii au venit de la Primăria Sectorului 1 şi de la Ministerul Sănătăţii. O parte dintre medicii care vor lucra în clinica Spitalului Grigore Alexandrescu sunt doctori români care se întorc acasă din străinătate. La primele operaţii, care vor avea loc peste o lună, vor ajuta şi specialişti din Israel.

 

Clinica este construită şi dotată la standarde europene. Aici vor ajunge cazurile-limită: vorbim de copii cu malformaţii cardiace sau boli neurochirurgicale grave.

Prof. dr. Dan Enescu, managerul Spitalului "Gr. Alexandrescu": „Dacă-l operezi acum, nu va mai muri subit la 8-9 ani când nu ştim de ce moare Deci fiecare din aceşti copii vor fi inventariaţi, se va şti despre ei şi vor fi operaţi aici.”

 

Clădirea poate găzdui 85 de pacienţi. Două dintre cele patru etaje ale clădirii conţin saloanele destinate sugarilor, preşcolarilor şi şcolarilor. Ultimele două etaje adăpostesc blocurile operatorii. Aici se vor înfăptui minunile. Medicii vor putea interveni chirurgical chiar şi în cazul pacienţilor nou-născuţi.

Prof. dr. Dan Enescu, managerul Spitalului "Gr. Alexandrescu": „Sunt o mie de cazuri noi, sau aproximativ, că nimeni nu ştie exact, în fiecare an, dintre care, dacă nu sunt operaţi în prima şi a doua zi, mor.”

150 de persoane vor munci în noua clinică, iar activitatea începe în două zile. 20 de asistente au fost deja instruite în Israel. Alte câteva zeci de posturi vor fi scoase la concurs. Cei 15 specialişti care vor opera aici au fost deja angajaţi. Câţiva dintre ei sunt români plecaţi peste hotare.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: „Medicii nu pleacă din România doar pentru că sunt prost plătiţi, medicii pleacă din România şi pentru că nu au perspective de carieră. O deschidere de acest gen este esenţială.”

Primele intervenţii vor avea loc la sfârşitul lunii octombrie, cu echipe de medici din Israel. Conducerea spitalului speră ca, în cel mult un an, în clinică să se poată realiza şi primul transplant cardiac pediatric din România.

Dan Tudorache, primarul Sectorului 1: „Important e că avem ce inaugura, fiind primul din ţară şi sunt convins că nu va singurul din Sectorul 1.”

17 milioane de euro a costat ridicarea clădirii. Banii i-a dat Primăria Sectorului 1. Dotarea spitalului cu aparatură modernă a însemnat alte aproape 10 milioane de euro - sumă alocate de ministerul Sănătăţii.

sursa: digi24.ro