bursa flex int 820x300

Dacă ești student cu cetățenie română și cunoști limba engleză poți studia un an la un liceu din Statele Unite în cadrul programului FLEX. Ambasada SUA și Ministerul Educației au anunțat că s-a dat startul la înscrierile pentru programul FLEX, aflat la al doilea an de existență în România. 

Programul FLEX este gratuit și se adresează studenților români care vor să locuiască timp de un an academic în SUA la o familie americană și să studieze într-un liceu american. Anul trecut, 24 de liceeni români au plecat în SUA pentru un an în state precum Washington, Texas, Colorado, California și Maine.

Competiţia este deschisă liceenilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au cetăţenie română, sunt născuţi între 1 ianuarie 1999 şi 15 iulie 2001, sunt în prezent în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, studiază engleza în liceu, îndeplinesc criteriile pentru a obţine viza S.U.A. şi nu au stat în SUA mai mult de trei luni în ultimii cinci ani. 

De asemenea, în program se pot înscrie și liceeni cu diazbilități. 

Cei care doresc să se înscrie trebuie să acceseze link-ul ais.americancouncils.org/flex.

Ce este programul FLEX?

Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992. Peste 24.000 de liceeni din Europa, Eurasia și Asia Centrală au beneficiat de acest program de la înființarea sa. 

Programul presupune un an întreg de studiu pentru liceeni în SUA.

„Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între Statele Unite şi ţările din regiunile în care funcţionează programul FLEX. Liceenii vor învăţa mai multe despre Statele Unite şi le vor vorbi americanilor despre ţările lor de origine”, se arată în comunicatul Ambasadei Americane. 

Participarea la program este gratuită. FLEX este  finanţat în totalitate de către Guvernul S.U.A. şi administrat de Biroul pentru Relaţii Culturale şi Educaţionale - Bureau of Educational and Cultural Affairs (ECA) din cadrul Departamentului de Stat. 

sursa: digi24.ro

 

Articole asemănătoare
Sport
  • Duminică, 28 Mai 2017
  • De Roxana Tănase

Spectacol de lasere la Cupa României de la Ploiești

Cupa României disputată la Ploiești a însuflețit stadionul Ilie Oană. În pauza meciului Voluntari - Astra a existat un adevărat spectacol de lumini. Spectatorii de la meciul Voluntari - Astra au...