distrigaz

Distrigaz Sud Rețele acceptă ridicarea popririi asupra conturilor Electrocentrale București SA cu condiția de a fi achitată de îndată o primă tranșă de 5,8 milioane de lei, reprezentând 50% din valoarea popririi, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanții Distrigaz Sud Rețele.

"Distrigaz Sud Rețele acceptă ridicarea popririi asupra conturilor Electrocentrale București SA, notificând în acest sens ELCEN în cursul zilei de astăzi (joi — n.r.), cu condiția de a fi achitată de îndată o primă tranșă de 5,8 milioane de lei, reprezentând 50% din valoarea popririi. Această plată, coroborată cu angajamentul ferm de a achita și a doua tranșă până la sfârșitul acestei luni, sunt condiții preliminare și obligatorii pentru ridicarea popririi", subliniază sursa citată.

"Astfel, conturile ELCEN au fost blocate din dispoziția executorului judecătoresc, mandatat de către directorul general Distrigaz Sud Rețele, Dan Pantilie. În plus, poprirea a fost extinsă și asupra terților popriți, clienți ai ELCEN, printre care și RADET București. Poprirea a fost instituită de către Distrigaz Sud Rețele pentru suma de 11,67 milioane lei, reprezentând dobânzi de întârziere la plată a serviciilor de distribuție a gazelor naturale. Precizăm că debitul principal asupra căruia au fost calculate aceste penalități de întârziere s-a achitat cu depășirea datelor scadente, motivat de neachitarea de către RADET București a obligațiilor de plată înregistrate față de Electrocentrale București, ce depășesc la data prezentei suma de 3,6 miliarde de lei", se arată în comunicat.

Conform documentului, în acest moment, Primăria Municipiului București are disponibilă o sumă de aproximativ 6,7 milioane de lei, reprezentând subvenția aferentă lunii iulie 2016, pentru care RADET a realizat deja decontul, în baza facturii emisă de către ELCEN.

"Conform OG 36/2006, plata subvenției trebuie să fie efectuată de către Primăria Municipiului București în termen de 15 zile de la primirea decontului. Scadența acestei obligații de plată, la data prezentei, este depășită în mod nejustificat. Din cauza acestui blocaj, ELCEN se află în imposibilitatea de a plăti gazele naturale necesare și serviciile aferente, de transport și distribuție, și, pe cale de consecință, există riscul major ca, începând din data de 10.09.2016, producția de energie electrică și termică să fie sistată', menționează Electrocentrale București.

sursa: agerpres.ro