concediu crestere copil

Ministrul Muncii a anunţat că există un dezechilibru în privinţa bugetului alocat pentru indemnizaţia de creştere a copilului, dar spune că Guvernul nu va reintroduce un plafon. „Acest lucru îl poate face doar Parlamentul”, a spus Dragoş Pîslaru, la Jurnalul de Seară de la Digi24. O analiză a Ministerului Muncii arată că 0,2 la sută din beneficiari, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat. Iar cea mai mare plată pentru creşterea copilului a fost încasată în judeţul Sibiu - aproape 160.000 de lei pe lună.

„Nu se pune problema ca acest guvern să taie sau să plafoneze indemnizațiile. Ce ne propunem e să vedem cum s-au făcut estimările în Parlament iniţial și să vedem foarte clar ce se impune să se facă de către Parlament, forul care a iniţiat această măsură”, a spus Dragoş Pîslaru, ministrul Muncii, la Digi24.

Datele din prima lună după eliminarea plafonului privind indemnizaţia de creştere arată că 0,17 la sută dintre beneficiari, adică 242 de persoane, consumă o treime din bugetul alocat. Iar asta indică dezechilibru în distribuirea resurselor bugetare, spune Ministerul Muncii.

„Eram obligat ca, în condițiile în care am constatat că există aceste cifre, să le fac publice. Nu poți ține sub preș o astfel de realitate”, a adăugat ministrul.

Cea mai mare indemnizaţie primită pentru creşterea copilului în luna iulie a fost încasată de o persoană din judeţul Sibiu - aproape 160.000 de lei, adică peste 35.000 de euro.

Datele Ministerului arată că acest părinte a avut, din activităţi independente, un venit mediu net de 187.158 de lei pe lună. Iar pentru o astfel de sumă, taxele plătite statului se ridică la peste 70.000 de lei lunar.

„E bine că oamenii care câştigă legal sume mari de bani şi contribuie la taxe şi impozite cu ele. Deci şi taxele şi impozitele sunt mari”, a spus Ana Măiţă, preşedinte Asociaţia Mame pentru Mame.

În topul celor mai mari indemnizaţii se mai află o persoană din Bucureşti, cu 94.000 de lei, şi un părinte din Constanţa, care a primit aproape 75.000 de lei.

Ministerul Muncii vrea acum ca situaţia să fie dezbătută public. Mai ales că pentru plata indemnizaţiei de creştere a copilului s-au cheltuit cu 20 de milioane de lei mai mult decât estimările iniţiale, de 70 de milioane de lei.

Cea mai mare indemnizaţie:

indemnizaţie: 159.084 lei

venit net: 187.158 lei

taxe plătite statului: 70.064 lei

Topul indemnizaţiilor:

jud. Sibiu: 159.084 lei

Bucureşti, sector 1: 94.168 lei

jud. Constanţa: 74.693 lei

Bucureşti, sector 5: 56.132 lei

Bucureşti, sector 6: 41.418 lei

Dosare pentru indemnizaţii de creşterea copilului (după 1 iulie):

129.226 femei

13.764 bărbați

Total: 142.990

Sursa: digi24.ro