Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

arccc

Un bărbat de 34 de ani este cercetat de Poliţia Ilfov pentru vătămare corporală, după ce a nimerit, cu o săgeată pe care a tras-o cu arcul într-un parc de distracţii, o femeie care se afla la terasă, în comuna Cernica. Victima a fost operată de urgenţă la Spitalul Pantelimon din Capitală, potrivit unor surse medicale, scrie news.ro. Realitatea Tv anunţă că săgeata i-a perforat ficatul şi splina femeii, iar apoi s-a oprit în coaste.

 

Un bărbat a sunat, vineri după-amiază, la 112, anunţând că prietena lui a fost străpunsă de o săgeată, în timp ce se aflau la o terasă în comuna Cernica din judeţul Ilfov, a declarat, pentru News.ro, Claudia Burada, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov.

"S-a întâmplat ieri (vineri, n.r.) în jurul orei 15.30. S-a sunat pe 112, iar poliţiştii de la Pantelimon s-au dus acolo. A fost identificat un bărbat de 34 de ani, este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă. Nu era la tir. Acolo este un poligon, un parc de distracţii să-i spunem, unde s-a tras cu arcul. Nu este vorba despre un poligon care să necesite autorizarea poliţiei. Bărbatul a ratat ţinta, iar săgeata a nimerit această femeie. S-a întocmit dosar penal, iar bărbatul a fost audiat. El este cercetat în stare de libertate", a spus Claudia Burada.

 

Purtătorul de cuvânt al IJP Ilfov a precizat că Poliţia nu face nicio anchetă legată de administratorul parcului de distracţii.

Potrivit unor surse medicale, femeia rănită a fost operată de urgenţă la Spitalul Pantelimon din Capitală, şi, deşi i-au fost afectate organele interne, starea ei este acum stabilă, fiind în afara oricărui pericol.

sursa: realitatea.net