tanar

Alexandru Moldovan este unul dintre tinerii români care fac cinste ţării peste hotare. Proaspăt absolvent al uneia dintre cele mai bune 10 facultăţi de inginerie din Marea Britanie, el a ales să îşi continue studiile acolo, dedicându-se unui scop nobil. Inspirat de tatăl său, medic oncolog, acesta îşi propune să găsească metode noi de a lupta împotriva cancerului prin inginerie.

 

Decizia de a pleca la studii în Marea Britanie nu a fost una tocmai dificilă pentru Alexandru Moldovan, având în vedere beneficiile oferite de facultăţile de acolo.

“Cele mai atractive aspecte ale studiului în Marea Britanie mi s-au părut deschiderea largă către tehnologie pe care o oferă facultăţile de acolo şi numeroasele ore de muncă practică integrate în cursuri. Un alt factor important mi s-a părut transparenţa şi obiectivitatea procesului de examinare şi de notare. În plus, am considerat că, terminând o facultate în Marea Britanie, voi avea şanse mai mari de afirmare în domeniul cercetării decât în România”, explică Moldovan.

Studii în Anglia versus Scoţia

Mulţi studenţi români în UK nu ştiu despre avantajele studierii în Scoţia faţă de Anglia. "Motivul pentru care am ales Scoţia de la început este cel al taxei de studii exagerat de ridicată din Anglia (aproximativ 10.000 de lire pe an). Scoţia, din acest punct de vedere, este mult mai atractivă. Aici taxele sunt mult mai reduse (1.820 lire pe an pentru studenţi din UE) şi în majoritatea cazurilor aceasta taxă este subvenţionată total", arată tânărul român.

Acesta poveseşte că primii doi ani i-a urmat la o altă facultate din Scoţia. "Acolo însă numarul de studenţi înscrişi la cursul de inginerie electrică şi electronică era destul de redus, ceea ce a dus la o competitivitate scăzută şi la o uşoară lipsă de interes pentru această divizie. La începutul anului 3 m-am mutat la Strathclyde University, datorită reputaţiei bune a facultăţii. Aceasta are cea mai mare secţie de inginerie din Scoţia şi se află în top 10 cele mai bune facultăţi pe acest domeniu din Marea Britanie", adaugă tânărul inginer.

El mai spune că în Scoţia cursurile la facultate sunt plătite integral de către guvern pentru toţi studenţii ce vin din Uniunea Europeană şi sunt nerambursabile. “Acest aspect a fost unul determinant în alegerea Scoţiei ca loc de studiu în detrimentul Angliei, unde taxele sunt foarte mari”, mărturiseşte Alexandru Moldovan.

Acceptat direct la doctorat, fără master

Tânărul inginer român trăieşte din plin “visul britanic”. Ajuns şef de promoţie, acesta poate urma direct cursuri de doctorat, fără a mai face şi master.

“Nu pot spune că a fost o condiţie fundamentală să fiu şef de promoţie, însă pentru a putea fi acceptat la doctorat fără a mai face şi masterul a fost necesar să am o situaţie universitară foarte bună şi un CV bogat în activităţi extra-universitare. În plus, consider că această realizare mă va ajuta să imi creez o reputaţie bună în interiorul facultăţii de inginerie din Strathclyde University unde doresc să profesez pentru o perioadă de timp după ce termin doctoratul”, menţionează tânărul român.

Pe lângă faptul că a fost acceptat la un program de doctorat la University of Strathclyde, în cadrul căruia îşi va continua research-ul pentru următorii minim 3 ani şi jumătate, acesta a fost premiat şi de către IET (Institute of Engineering and Technology), una dintre cele mai mari organizaţii de profil din lume ce reuneşte 167.000 de ingineri din 127 de ţări. Premiul IET reprezintă un bun punct de plecare în carieră pentru orice inginer, doarece oferă o bună recunoaştere a meritelor celor ce activează in domeniu. Acest premiu este acordat anual unui număr foarte redus de studenţi din Marea Britanie.
Citește continuarea pe dailybusiness.ro