prognonza

Vremea în acest weekend va fi predominant frumoasă și va continua să se încălzează treptat până luni, inclusiv. 

La noapte, cerul va fi variabil în sud şi sud-est şi mai mult senin în rest. Doar pe litoral, trecător vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice, iar vântul va sufla moderat. În restul teritoriului vântul va fi în general slab, exceptând crestele montane înalte, unde se vor semnala unele intensificări. Temperaturile minime vor avea valori de la 3...5 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 19...20 de grade în deltă. Izolat, pe văi şi în depresiuni se va forma ceaţă.

În capitală, la noapte, cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...17 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre 12 grade.

VREMEA SÂMBĂTĂ

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, exceptând partea de sud-est a ţării, unde vor fi unele înnorări şi trecător, în zona litoralului vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 31 de grade.

În capitală, vremea va fi frumoasă, cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.

La munte, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele înalte. Valorile termice vor marca o creştere uşoară faţă de cele din ziua precedentă. Izolat, pe văi şi în depresiuni se va forma ceaţă. Vor fi grade la Paltinis, la Predea, la Semenic, la Sinaia, la Arieseni, pe Ceahlau Toaca.

La mare, vremea va fi normală termic. Cerul va fi variabil şi trecător vor fi posibile averse şi descărcări electrice, mai ales spre seară. Vântul va sufla moderat cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 27 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 24 de grade.

VREMEA DUMINICĂ

Vremea se va menţine predominant frumoasă și se va încălzi ușor în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26-27 de grade in depresiuni și 31 de grade in sudul tarii, izolat 32 in sudul Olteniei. Cerul va fi variabil în regiunile sudice si sud-estice dar numai pe spaţii restrânse în sud-estul Dobrogei, cel mai probabil seara, pot fi averse şi descărcări electrice. In restul teritoriului, va fi mai mult senin. Vântul va avea intensificări trecătoare pe parcursul zilei în sud-est. Izolat, dimineaţa, va fi ceaţă

În București, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor. Dimineata, 14-16 grade si la amiaza, in jur de 31 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața.

VREMEA LUNI

Luni, vremea va continua să se încălzească ușor astfel că maximele trec de 25 de grade în toată țara și de 30 de grade în zonele de câmpie și de podiș până la 33 de grade frecvent în regiunile extracarpatice, izolat si 34. Cerul va fi variabil mai mult senin, cu înnorări trecătoare în sudul şi sud-estul țării precum si la munte dar numai dupa-amiaza si pe arii restrânse vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în cursul zilei în sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Izolat, dimineaţa va fi ceaţă.

În București vor fi 15-16 grade dimineata si o maxima termica in jur de 32 de grade. Cer variabil, mai mult senin în prima parte a zilei dar cu unele înnorări spre seară, când probabilitatea de apariţie a averselor însoţite de descărcări electrice va fi în creştere.