Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

bcr

Banca Comercială Română (BCR) opreşte temporar sistemul informatic vineri noaptea, în intervalul orar 23:00-05:00, şi duminică, de la ora 7:00 la 14:00, astfel că serviciile de internet banking, mobile banking şi phone banking nu vor putea fi utilizate, a anunţat instituţia de credit.

 

Totodată, clienţii nu vor putea folosi în intervalele menţionate nici maşinile multifuncţionale sau ghişeele automate.

“Aceasta oprire se datoreaza derularii unor procese specifice ce privesc actualizări ale sistemului informatic BCR în vederea creşterii calităţii serviciilor oferite”, precizează banca.

 

În schimb, nu vor fi afectate bancomatele, terminalele de plată la comercianţi şi automatele de schimb valutar.

BCR recomandă clienţilor să-şi programeze din timp toate operaţiunile bancare pe care trebuie să le efectueze în această perioadă.

Cea mai mare bancă pe plan local, în funcţie de active, are o reţea de circa 2.000 de bancomate şi 13.500 de terminale pentru plata cu cardul la comercianţi.

sursa: realitatea.net