adoptie

Întregul proces de adopție va dura doar opt luni, faţă de 17 luni cât se aşteaptă acum. Legea Adopţiei a fost modificată, iar atestatul de părinte va fi valabil 2 ani. Autorităţile vor pune la dispoziţia viitorilor părinţi şi portretele copiilor greu adoptabili, cu fotografii şi filmuleţe. Statul are în grijă 58.000 de copii.

Simona Czudar şi-a dorit foarte mult un copil. Nu l-a putut avea, aşa că în 2008 a depus actele să înfieze unul. Cu greu a reuşit să devină mama unei fetiţe de 4 ani.

Simona Czudar: „S-au depăşit foarte mult termenele existente, de la atestare pana la încredinţarea, încuviinţarea copilului. Absolut toate termenele la care se face referire în această procedură. Lispa de transparenţă iarăși m-a deranjat foarte mult, că nu cunoșteam niciun moment care este situația dosarului. Mai mult decât atât nu știam, nu erau persoane care să-ți poată răspunde la aceste întrebări.”

Propria experienţă a motivat-o să pună pe picioare o asociaţie care a ajutat, până acum, la adoptarea a peste 1.000 de copii. Cu fiecare piedică întâlnită, Simona a semnalat statului ce nu e în regulă în sistem şi a contribuit, astfel, la actuala formă a legii.

Simona Czudar: „Este bine să avem o lege simplificată a adopțiilor, dar nu suficient, este foarte important ca oamenii aceștia să preia cât mai rapid modificările, să le pună în aplicare, să nu se întâmple ca acum 2 ani, ca să se lucreze după vechea lege a adopției, când noi avem reglementări de simplificare a ei. Este foarte important să ne ținem de lucrurile acestea și familiile să aibă o experiență pozitivă și copiii să ajungă cât mai repede în familii.”

continuare pe digi24.ro