bogdan olteanu

Fostul viceguvernator BNR Bogdan Olteanu a primit un mandat de arestare de 16 zile, pentru restul din cele 30 inițiale pentru care a fost emis mandat de arest la domiciliu. Decizia luată de ICCJ este definitivă.

În urmă cu două zile, Bogdan Olteanu a fost audiat de procurorii DNA. În același dosar a fost audiat, ca martor, și Attila Korodi, fost ministru al mediului în perioada în care s-ar fi săvârșit faptele.

Bogdan Olteanu este acuzat de trafic de influenţă pe vremea când acesta era preşedinte al Camerei Deputaţilor, între 2006 și 2008. Mai exact, procurorii anticorupţie susţin că Bogdan Olteanu ar fi luat un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu şi ar fi beneficiat de sprijin electoral din partea acestuia, totul pentru a-l numi pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării.

Liviu Mihaiu ar fi urmat astfel să servească intereselor pe care Sorin Ovidiu Vântu le are în acea zonă, spun procurorii.

Acuzaţiile de trafic de influenţă i-au fost aduse la cunoştinţă fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor la finalul lunii trecute, atunci când procurorii au cerut şi mandat de arestare preventivă pe numele lui Bogdan Olteanu. Judecătorii au decis însă că acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.

Iată că a fost admisă, în cursul acestei nopți, contestația procurorilor DNA de punere în aplicare a unui mandat de arestare preventivă. Procurorii DNA au argumengat că, deși faptele sunt vechi, ele au fost descoperite recent, la începutul acestui an.

Bogdan Olteanu se afla deja în arestul preventiv la ora transmiterii acestei știri.

sursa: digi24.ro