tariceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a mers, joi dimineaţă, să îşi reînnoiască permisul de conducere, dar nu a rămas la coada formată în faţa Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, unde erau aproximativ o mie de persoane, ci a intrat pe o uşă din curtea interioară, unde era aşteptat de reprezentanţi ai instituţiei, care l-au condus în clădire şi i-au făcut procedurile pentru eliberarea documentului înainte ca publicul să aibă acces, scrie News.ro.

Călin Popescu Tăriceanu a evitat să răspundă de ce a intrat prin spatele clădirii. Singurul care a răspuns a fost aghiotantul acestuia: „Dar nu a intrat nimeni prin spate”. Asta în condiţiile în care dialogul şi filmarea aveau loc în spatele clădirii, în curtea interioară.

Reacţia conducerii SRPCIV Bucureşti: "Nu discut cazul unei persoane fizice"

Solicitat de News.ro să comenteze această situaţie, comisarul-şef Florin Rădulescu, şeful Serviciului Public Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (SRPCIV), a spus: "Nu discut cazul unor persoane fizice, nu pot să vă dau date cu caracter personal”.

Întrebat cum i s-a putut permite lui Călin Popescu Tăriceanu să aibă întreaga clădire la dispoziţie pentru reînnoirea permisului de conducere, Rădulescu a spus: „Habar nu am despre ce vorbiţi. Nu ştiu nici măcar cu cine vorbesc, m-aţi sunat pe numărul personal şi nu cred că v-am dat eu numărul. În clădire sunt mai multe instituţii, nici nu ştiu dacă a venit la noi sau în altă parte”.

Acesta a precizat că se afla în clădire la acea oră şi va face verificări legate de ce s-a întâmplat: „Sunt şi eu curios să aflu”.

Surse din instituţie afirmă însă că directorul adjunct al Serviciului Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, comisarul-şef Cristian Nechifor, este cel care a avut cunoştinţă de modul în care Tăriceanu şi-a rezolvat problema reînnoirii permisului.

Contactat de News.ro, comisarul-şef Cristian Nechifor a spus că nu poate comenta, mai ales la telefon, această situaţie.
sursa: digi24.ro