Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

flavius cernescu 700x393

Acrobatul roman Flavius Cernescu a escaladat un coș de fum al Termocentralei Paroșeni din Valea Jiului și a realizat mai multe acrobații uimitoare la înălțimea de 180 de metri.

 

Filmulețul publicat pe YouTube îl arată pe Flavius urcând coșul de fum alături de Ena Nuță. Ajuns în vârful coșului, acrobatul a merg de mai multe ori pe marginea construcției, a jonglat cu portocale sau a ținut-o pe tânără în spate.

Cei doi au stat o noapte întreagă în vârful coșului și au coborât dimineața, după 8 ore petrecute la înălțime.

Flavius Cernescu a devenit celebru după ce a ajuns în semifinale la „Românii au talent”. De-a lungul timpului el a făcut numeroase alte acrobații periculoase și a escaladat Crucea de pe Caraiman, turnul de la CET Sud Pitești sau replica Turnului Eiffel de la Slobozia.

 

De profesie programator, Flavius a renunțat la meseria sa pentru a-și urma pasiunea pentru acrobații: a stat pe marginea barajului de la Vidraru sau a mers pe o curea lată de doar 2,5 centimetri, suspendată la 80 de metri înălțime în Salina Turda.

„A fost uimitor! În sfârșit, un nou video cu escaladarea unui coș de fum! Sper că nu te vei opri din explorarea acestor structuri comuniste înalte și ciudate. Arată înfiorător, și totuși interesant și captivant”, a comentat Johnny Ridge, un utilizator care a urmărit filmul realizat de acrobatul român.

„Mi-e greu să te văd murind de bătrânețe”, a spus un alt internaut, în vreme ce Michael Baldus a comentat: „Sper că ai găsit un Pokemon bun acolo sus”.

Pe de altă parte, Flavius le atrage atenția celor care îl admiră să nu încerce să facă acrobații similare dacă nu sunt profesioniști și nu au pregătirea necesară.

Conducerea Termocentralei Paroșeni a depus o plângere la Poliția Vulcan după ce a aflat că tânărul a escaladat coșul de fum.

„Este extrem de periculos ceea ce a făcut acest tânăr. Acolo urcă doar alpiniști autorizați. Există riscul de cădere de la înălțime, de accidentare, de vătămare prin ardere”, a declarat pentru sursa citată directorul termocentralei, Doru Vișan.

El a mai arătat că, în cazul în care s-ar fi evacuat fum pe acel coș, temperatura gazelor la ieșire ar fi ajuns la 160 de grade Celsius.

sursa: greatnews.ro

 

Național
  • Luni, 17 Iulie 2017
  • De Georgiana Kelemen

Ninsoare în mijlocul verii, la Rânca - VIDEO

Dacă la mare e frig şi bate vântul, la 2.000 de metri altitudine, pe Transalpina, a şi nins. Turiştii au fost surprinşi să vadă că drumul s-a albit. Chiar dacă stratul de zăpadă nu e mare, drumarii...