perchezitii energy holding

Polițiștii specilizați în investigarea criminalității economice efectuează, joi dimineață, 22 de percheziții în Capitală și în județul Ilfov. Potrivit unor surse citate de Realitatea TV, descinderile vizează compania Energy Holding, dar și pe administratorul acestia.

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Sectorul 1 efectuează, joi, 22 de percheziții în București și județul Ilfov, în vederea ridicării de documente financiar contabile și înscrisuri de la sediul unor firme și domiciliile unor persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare.

Din cercetările efectuate până în prezent de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (PCAB), a rezultat faptul că, în cursul anului 2009, între două societăți comerciale au fost încheiate contracte de consultanță și vânzare-cumpărare, având ca obiect terenuri la prețuri mult supraevaluate, astfel încât bugetul de stat a fost prejudiciat cu aproximativ 500.000 de euro, reprezentând neplata impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată.

Potrivit unui comunicat al PCAB, în dosar sunt cercetate 2 persoane fizice și 2 persoane juridice pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani și delapidare.

În vederea asigurării prezenței la audieri, au fost emise mandate de aducere pe numele suspecților.

De asemenea, procurorii au pus sechestru pe 14 imobile — terenuri și construcții, identificate în proprietatea suspecților.

La acțiune participă polițiști din cadrul IGPR — SAS.

Energy Holding, firma lui Bogan Buzăianu, unul dintre "băieții deștepți" din energie, a beneficiat aproape un deceniu de cea mai ieftină energie din România şi care a alimentat cele mai mari companii locale printre care Petrom, Dacia sau Oltchim.

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, contractul cu Energy Holding a generat doar în perioada 2006 - 31 mai 2012 o pierdere pentru compania de stat de peste 1,4 miliarde lei, cum a constatat administratorul judiciar în Raportul privind cauzele care au condus la starea de insolvență a companiei.

Din energia disponibilizată prin denunțarea acestui contract păgubos, Hidroelectrica a obținut doar în perioada august 2012 – decembrie 2015 venituri suplimentare de peste 550 milioane lei.