Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

nastere munte

O tânără de 20 de ani din comuna hunedoreană Baru a născut, duminică seara, în timp ce se afla pe munte la cules de zmeură, aceasta fiind coborâtă pe targă de un echipaj SMURD.

 

Un băieţel a venit pe lume, duminică, într-o zonă muntoasă - Valea Lupului din localitatea hunedoreană Baru - în timp ce părinţii lui se aflau la cules de zmeură, scrie Mediafax.

Iliuţă Toma, de 27 de ani, tatăl micuţului, a declarat, duminică, potrivit sursei citate, că împreună cu soţia sa au plecat în jurul orei 14.00 la cules de zmeură. Potrivit bărbatului, soţia sa, Suzana Toma, nu a prezentat niciun semn care să le dea de gândit că se apropie momentul naşterii.

 

”M-am speriat pentru că eu nu ştiam ce să fac, dar m-au ajutat domnii de acolo (de la 112 – n.r.) prin telefon şi a dat Dumnezeu şi au scăpat cu bine amândoi”, a precizat Iliuţă Toma, tatăl copilului.

Cum tânăra de 20 de ani a născut pe munte, a fost nevoie de intervenţia SMURD. Primarul comunei Baru, Daniel Răducanu, a apelat şi el la un prieten cu o maşină de teren şi au plecat spre locul în care femeia a născut pentru a oferi sprijin acesteia şi paramedicilor SMURD.

Potrivit primarului, echipajul SMURD a urcat pe jos timp de două ore până au ajuns la locul unde femeia a născut. La întoarcere, cea mai mare parte a drumului de munte a fost parcursă pe jos, paramedicii transportând femeia pe targă.

Primarul spune că intervenţia a fost una emoţionantă, cei din echipajul SMURD folosindu-şi tricourile pentru mamă şi micuţ.

Suzana Toma a fost transportată la spitalul din Haţeg.

O tânără de 20 de ani din comuna hunedoreană Baru a născut, duminică seara, în timp ce se afla pe munte la cules de zmeură, aceasta fiind coborâtă pe targă de un echipaj SMURD.

 

Social
  • Vineri, 21 Iulie 2017
  • De Mihai Popescu

Prognoza meteo pentru weekend la munte și la mare

Meteorologii anunță timp frumos atât pe litoral, cât și în zonele de munte în acest weekend. Astfel, la munte, vineri va fi timp frumos, cu temperaturi in crestere si sanse mici de averse, mai pe...