gemeni

Anchetă la Spitalul Judeţean Neamţ, după ce un bebeluş născut prematur a murit, iar fratele lui geamăn s-a îmbolnăvit grav. Inspectorii de Sănătate Publică au luat probe pentru a stabili dacă nou-născuţii au fost contaminaţi cu bacterii în spital. Conducerea unităţii medicale exclude această posibilitate.

Gemenii au venit pe lume pe 7 iulie, la Spitalul Judeţean Neamţ. Unul dintre ei a murit la doar nouă zile de la naştere, iar rezultatele analizelor au arătat prezenţa unei bacterii în organismul bebeluşului.

Alexandru Juncu, directorul Spitalului Judeţean Neamţ: „Hemocultura care a fost recoltată în momentul în care starea generală a nou născutului s-a degradat, şi care a venit după patru zile, a evidenţiat prezenţa de specii de enterobacter.”

Şi fratele lui are probleme de sănătate, aşa că a fost transferat la maternitatea „Cuza Vodă" din Iași. Medicii de aici l-au diagnosticat cu o infecție nosocomială Klebsiella şi au început tratamentul cu două tipuri de antibiotice. Din fericire, starea lui e stabilă în acest moment.

Dr. Iolanda Blidaru, managerul Maternității „Cuza Vodă" Iași: „Prematurii sunt extrem de susceptibili de a contracta astfel de infecții mult mai sensibili decât un copil de greutate normală și vârstă de gestație normală și sunt și mai fragili în ceea ce privește evoluția sub tratament”.

Între timp, epidemiologii şi inspectorii sanitari au început verificările la spitalul Judeţean Neamţ.

Doina Apetroaia, medic epidemiolog: „Părerea mea personală și încă nu argumentată foarte bine este că acel copil a murit prin șoc endotoxinic din cauza toxinelor acestei bacterii. Poate avea cauză o bacterie endogenă, bacteria lui din intestin”.

Mirela Grădinaru, medic șef în cadrul Departamentului Supraveghere în Sănătatea Publică DSP Neamț: „Am mai recoltat un număr de 13 probe și anume 10 spălături, atât de pe mâinile personalului cât și de pe suprafețele inclusiv din salonul bebelușilor. Totodată, s-a verificat starea igienico-sanitară a secției”.

Reprezentanţii spitalului susţin că au respectat regulile privind prevenirea infecţiilor, iar ultimul control, făcut acum două săptămâni, nu a evidenţiat vreo problemă. În acest an, Spitalul Județean Neamț a raportat un număr de 50 de infecții nosocomiale, dintre care nouă la secția de nou-născuți.

sursa: digi24.ro