libere

Romanii s-ar putea bucura de doua zile libere noi. 24 ianuarie si 1 iunie pot fi incluse pe  lista liberelor legale din Codul Muncii. Daca prima initiativa are nevoie de acceptul Camerei Deputatilor, cea de-a doua trebuie sa treaca de ambele camere.

Parlamentarii au pe ordinea de zi doua propuneri legislative noi. Acestea au in vedere introducerea a altor doua zile nelucratoare de sarbatoare legala.  24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Romane, are cele mai multe sanse sa fie declarata zi nelucratoare. La ora actuala, aceasta este recunoscuta doar ca sarbatoare nationala, potrivit legii 171/2004. Cererea se afla pe lista de dezbateri a Camerei Deputatilor, unde asteapta sa primeasca votul decisiv. Aceasta modificare presupune schimbarea articolului 139 din Codul Muncii. 

Al doilea proiect de lege face referire la stabilirea ca zi nelucratoare de sarbatoare legala a Zilei Copilului. Daca majoritatea zilelor libere din Romania au fost acordate pe baza unor motive religioase, accentul este mutat acum pe familie. Aceasta initiativa are in vedere consolidarea relatiei dintre copii si parinti. In plus, contextul face referire la necesitatea unui mediu armonios pentru cei mici si la importanta timpului petrecut in familie. Propunerea urmeaza sa ajunga pe ordinea de zi a Senatului, urmand sa fie apoi adoptata sau nu tot de catre Camera Deputatilor. 

In acest moment, Romania se afla pe una dintre ultimele pozitii din Uniunea Europeana in ceea ce priveste numarul zilelor libere acordate angajatilor. 

 

Codul Muncii recunoaste in prezent 12 zile libere legale, afara de cele de concediu:

-  1 si 2 ianuarie;

-  prima si a doua zi de Paste;

-  1 mai - Ziua Muncii;

-  prima si a doua zi de Rusalii;

- 15 august - Adormirea Maicii Domnului;

- 30 noiembrie - Sfantul Andrei;

- 1 decembrie - Ziua Nationala a Romaniei;

- 25 si 26 decembrie - prima si a doua zi de Craciun.

In plus, persoanele care apartin diferitelor culte religioase recunoscute drept legale, mai au dreptul la inca doua zile libere pentru sarbatorilor religioase proprii. Pentru a intra in vigoare cele doua propuneri trebuie sa fie adoptate de Senat si de Camera Deputatilor, iar mai apoi trebuie promulgate prin decret prezidential si publicate in Monitorul Oficial. 

 sursa: incont.ro