ilie

Crestinii il pomenesc astazi pe Sfantul Prooroc Ilie, cel care a readus poporul lui Israel la credinta in Dumnezeu si a inlaturat cultul zeului sirian Baal.

Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In dimineata acestei zile se culeg plante de leac, in special busuiocul, ce sunt puse apoi la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duc in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il pun pe foc, iar cenusa rezultata o folosesc in scopuri terapeutice, atunci cand copiii lor fac bube in gura.

Potrivit traditiei populare, oamenii nu mancau mere pana in 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

De Sfantul Ilie, romanii isi amintesc si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.

Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

De Sfantul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita "retezatul stupilor". Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari "e mai cu putere la farmecele si vrajile lor".

Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba.

La balciul organizat cu aceasta ocazie ("Comedia din deal") veneau artisti de circ - acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului - soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati "pe deal". Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric "Sezatoarea".

De Sfantul Ilie nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina). Sfantul este cinstit mai ales de cojocari, stupari. Tot in 20 iulie se tin mai multe targuri sau petereceri campenesti cum ar fi "Targul de fete de pe Muntele Gaina" din judetul Alba. La Covasna are loc nedeea mocaneasca "Sant Ilie la romani" - la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.

La Sacele se desfasoara, de Sfantul Ilie, "Targul feciorilor de la Sacele" - manifestare traditionala, la Polovragi - "Nedeea de la Polovragi" , manifestare etnofolclorica si targ anual, la Falticeni - "Sezatoarea" , spectacol folcloric, iar la Bezdead si Gaesti au loc targuri anuale.

Nedeea reprezinta o petrecere campeneasca populara de origine pastorala organizata de obicei cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.

 sursa: stirileprotv.ro