geambasu

Traducătorul român Constantin Geambașu a fost distins, vineri, cu cel mai important premiu polonez pentru cei care popularizează literatura polonă în lume - Transatlantyk.

 Institutul Polonez București informează, într-un comunicat de presă, că profesorul Geambașu a primit distincția la Cracovia, fiind primul român căruia i se decernează. Juriul, alcătuit din recunoscuți cercetători ai literaturii, traducători și oameni de cultură, a apreciat în acest an activitatea de traducător de 45 de ani a profesorului Constantin Geambașu, de la Universitatea din București. "Premiul Transatlantyk reprezintă, pentru orice traducător de literatură polonă din lume, recunoașterea deplină a meritelor în domeniul promovării și susținerii literaturii și culturii polone în străinătate. În același timp, consider că este și un simbol de apreciere a zonei culturale din care vine traducătorul, în cazul de față a spațiului românesc", a declarat Constantin Geambașu la primirea acestui premiu, care este decernat din 2005.

Constantin Geambașu, slavist și polonist, este unul dintre cei mai reputați traducători ai literaturii polone în limba română din ultimele decenii. A tradus din polonă peste 50 de volume (proză, eseistică, poezie, teoria literaturii), care au fost publicate de unele dintre cele mai prestigioase edituri românești. Grație prof. Geambașu, românii pot citi astăzi în propria lor limbă, printre altele, cărțile a trei laureați polonezi ai Premiului Nobel pentru literatură: Czeslaw Milosz ("Gândirea captivă", "Europa natală", "Ținutul Ulro", "Privind dinspre Golful San Francisco", "Antologia de poezie Podul de catifea"), Wislawa Szymborska (printre altele, "Sub o singură stea", "În râul lui Heraclit") și Wladyslaw Reymont ("Pământul făgăduinței"), precum și numeroase cărți ale lui Stanislaw Lem (cum ar fi "Golem XIV", "Eden" și "Solaris"), "Pan Cogito" de Zbigniew Herbert, "Posedații" de Witold Gombrowicz sau "Frumoasa doamnă Seidenman" de Andrzej Szczypiorski, menționează sursa citată.

 sursa: stiripesurse.ro
 

 

Național
  • Miercuri, 28 Iunie 2017
  • De Mihai Popescu

România, ținta unui atac cibernetic masiv

Mai multe companii din România sunt deja afectate de GoldenEye, o nou atac cibernetic masiv, de tip ransomware. Și în Ucraina, bănci, companii și ministere au fost afectate de atacul cibernetic. Aeroportul...