Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

adjunctul diicot constantin bolbosanu retinut pentru luare de mita 132214

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BOLBOȘANU CONSTANTIN, la data faptei șef serviciu în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În cursul anului 2007, inculpatul Bolboșanu Constantin, în calitate de ofițer de poliție, șef serviciu la structura menționată, a primit printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită, suma de 80.000 lei, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecție din partea organelor de cercetare penală, dar și pentru a se dispune soluții favorabile în dosarele penale în care era cercetat. Cu o parte din această sumă de bani, persoana intermediară a achitat mai multe lucrări de construcții la un imobil ce aparținea inculpatului.
Protecția promisă de inculpat a fost una reală, omul de afaceri respectiv nefiind „deranjat” de nici un organ cu atribuții în domeniu, deși desfășura activități de comerț cu legume-fructe, așa-zisele controale efectuate fiind pur formale.
În aceeași perioadă, inculpatul Bolboșanu Constantin l-a contactat pe un subaltern, șef al unei structuri teritoriale, și i-a indicat acestuia, în calitate de persoană ierarhic superioară, modalitatea în care să audieze un om de afaceri (prieten de-al primului și denunțător în cauză), în așa fel încât acesta să nu dobândească calitatea de suspect.
În considerarea acestui ajutor precum și a unei înțelegeri anterioare cu denunțătorul, privind protecția în diferite cauze penale, inculpatul Bolboșanu Constantin a pretins și a beneficiat de la acesta de avantaje materiale constând în finalizarea unor lucrări de construire și finisare a unui alt imobil de-al inculpatului.
Valoarea lucrărilor, de circa 30.000 euro, a fost suportată de omul de afaceri. 
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin inculpatului Bolboșanu Constantin, până la concurența sumei de 215.534 lei, în vederea confiscării speciale și garantarea executării cheltuielilor judiciare.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 
sursa: comunicat de presă al DNA