cod rosu canicula

Jumătate de ţară este sub cod galben de caniculă. Este vorba despre 21 de judeţe din sudul şi sud-estul României. Se vor înregistra temperaturi de până la 37 de grade Celsius. Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură - umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Avertizarea cod galben este valabilă şi vineri.

Meteorologii spun că trăim un fenomen rar, căldură combinată cu umiditate foarte mare. Bucureştiul s-a topit, miercuri, în cea mai călduroasă zi din acest an. Numărul apelurilor la urgenţe a crescut cu peste 30 la sută în doar 24 de ore.

Ieri în Bucureşti la ora 11 erau peste 30 de grade. Şi a fost din ce în ce mai cald. La orele prânzului s-au atins 37 de grade. La umbră.

Nu este de mirare că oamenii s-au prăbuşuit pe străzi sub soarele arzător. Apelurile la 112 au ajuns la peste 300 în doar 24 de ore. Cu peste 30 la sută mai multe decât într-o zi normală. Echipajele SMURD au alergat în continuu.

„Principala intervenție este pentru acordarea asistenței medicale pentru persoane vârstnice care au probleme respiratorii”, a precizat Daniel Vasile, purtător de cuvânt al ISU Ilfov.

Nu temperaturile sunt neobişnuite, ci umiditatea din aer, explică meteorologii.

„Au fost cantități mari de apă. Acea cantitate de apă este evaporată. De aici temperaturile sunt resimțite mult mai tare”, arată meteorologul Mihai Huștiu.

37 de grade la umbră s-au atins şi în Ilfov, Buzău și Dolj.

„Foarte, foarte greu. Este foarte cald”, se plâng oamenii.

Temperaturile au crescut brusc în ultima perioadă. În 48 de ore mercurul în termometre a urcat cu 10 grade în București și 16 în Giugiu. Nu s-a mai întâmplat aceste lucru de aproape 10 ani.

Încă o zi greu de suportat

Ne aşteaptă încă o zi de foc. Este foarte cald încă de la această oră, cu temperaturi de peste 20 de grade în multe regiuni din ţară. După orele prânzului vor fi în jur de 35 de grade Celsius mai ales în sud.

Astăzi disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi la câmpie, iar canicula va persista în sud, în sud-est şi doar izolat în restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 şi 36 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării. Norii se vor înmulţi după orele amiezii când din loc în loc, mai ales în zonele înalte de relief, precum şi în centru şi în nord-est vor fi averse, posibil torenţiale, descărcări electrice şi intensificări de vânt ce pot lua aspect de vijelie. Şi în Bucureşti vremea va râmâne caniculară, cu o maximă termică în jur de 35 de grade.

 sursa: digi24.ro