Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

poluare 2

Conform unui studiu recent al Universităţii Umea din Suedia, există o legătură între aerul poluat şi sănătatea mintală a copiilor. Studiul prezintă probe puternice ale legăturii dintre aerul poluat şi condiţia psihică a copiilor.

 

Cercetări anterioare dovedesc că până şi cea mai mică creştere a nivelului poluării poate avea efecte dramatice asupra copiilor.

Cercetătorii au analizat  peste 500.000 de subiecţi din Suedia. Copiii aflaţi în zone cu o concentraţie mai mare de nitrogen dioxid, un poluant foarte puternic  al aerului, au fost mai predispuşi la prescripţiile medicale asociate unei boli mintale pe termen lung.

 

Studiul nu stabileşte o legătură cauzală între aerul poluat şi sănătatea mintală a copiilor, dar există o corelaţie între cele două.

Anna Oudin, cercetător la Universitatea Umea,  afirmă: ,, Rezultatele pot confirma că o concentraţie mai mică a aerului, în primul rând  emisiile de gaze din trafic, pot reduce  tulburările psihice  în rândul copiilor şi a adolescenţilor ’’.

Poluarea aerului  este o problemă majoră de sănătate  pe tot globul. Peste 4 milioane  de oameni  mor prematur în fiecare an, conform Organizaţiei  Mondiale de Sănătate.

Cartierele comunităţilor de culoare din Statele Unite ale Americii sunt deseori plasate în zone cu poluare extremă, persoanele din aceste comunităţi sunt predispuse la boli fizice şi mintale.

Sursa: Huffingtonpost

 

Viața Prahovei
  • Joi, 27 Iulie 2017
  • De Roxana Tănase

Poluare pe pârâul Bălana, în zona Colceag

Fenomenul a apărut joi seară și a fost semnalat de un localnic din Colceag, care a reclamat faptul că „apa era poluată cu o substanță albastră”. Bărbatul a sesizat faptul că astfel de incidente au...