Dragos Pislaru

Creșterea punctului de pensie nu este posibilă în condițiile în care există reduceri de taxe care generează venituri mai mici la buget dar și tot felul de derogări aprobate de Parlament care vizează pensii speciale, a declarat joi, ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

"Am explicat că pe partea de creștere a punctului de pensie acest lucru nu este posibil. În momentul în care ai reducere de taxe și respectiv venituri mai mici la buget ca tu să crești beneficiile este o contradicție totală. Doi, că nu poți să ai o creștere a pensiilor în condițiile în care se creează în Parlament din lună în lună sau chiar mai des derogări prin pensii speciale care de fapt îți iau din baza de contribuții și nu îți permit să îndestulezi pensiile pentru restul lumii. Și trei, lucru foarte important, sugestia pe care le-am făcut-o a fost ca în viitor, întotdeauna când discută în perioada alegerilor și așa mai departe, să fie foarte atenți la promisiunile populiste pentru că într-adevăr un lucru este să fie ceva fezabil și alt lucru este să se promită doar ca să se creeze o masă de manevră", a declarat joi Dragoș Pîslaru, la conferința Think Education.

În ceea ce privește afilierea Federației Naționale "Solidaritatea" a Pensionarilor din România — FNSPR la Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice, ministrul a afirmat că au fost unele probleme de instanță, că trebuie să le înțeleagă bine și că nu se pot "asuma decizii executive peste puterea legislativă".

Referitor la solicitarea ca Legea 192/2015 care se referă la condițiile de muncă I și II pentru care se primesc niște suplimente să fie activată nu neapărat la limita termenului legal de doi ani care este creat prin legislație ci mai devreme, ministrul a spus că a vorbit cu Casa Națională de Pensii despre începerea procesării dosarelor respective.

"Lucrurile nu sunt chiar așa de radicalizate, reprezentanții pensionarilor mi s-au părut extrem de rezonabili și deschiderea mea, cel puțin cât sunt ministru, este totală pentru a vorbi cu absolut oricine are ceva de reproșat sau are vreo dezbatere", a precizat Dragoș Pîslaru.

Aproximativ 20 de pensionari din Federația Națională "Solidaritatea" a Pensionarilor din România — FNSPR au început miercuri, la ora 10,00, acțiunea de pichetare a sediului Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, urmată la ora 12,00 de un marș spre sediul Guvernului. Protestul se va derula și joi și vineri.

sursa: agerpres