gorj

Femeile din comuna gorjeană Bălăneşti primesc 2.500 de lei într-un an dacă aduc pe lume unul sau doi copii, acordarea stimulentului fiind aprobat de Consiliul Local în condiţiile în care anul trecut au murit 47 de persoane şi s-au născut doar doi copii.

 Numărul îngrijorător de decese înregistrate numai în ultimul an, în raport cu cel al naşterilor, l-a determinat pe primarul comunei gorjene Bălăneşti să propună Consiliului Local acordarea unui stimulent financiar pentru mame, atât pentru primul copil, cât şi pentru al doilea, în valoare de 2.500 de lei într-un an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aleşii din Consiliul Local au aprobat iniţiativa primarului, care a propus acordarea unei sumei de 2.500 de lei, în decursul unui an, pentru femeile din localitate care aduc pe lume primul şi al doilea copil.

Primarul Ovidiu Pungan a declarat că, în Bălăneşti, numai anul trecut s-au eliberat zeci de certificate de deces, în timp ce la starea civilă s-au înregistrat, în aceeaşi perioadă, doar doi nou-născuţi.

"M-am gândit că un astfel de stimulent financiar va creşte natalitatea în Bălăneşti. Anul trecut au murit 47 de persoane şi s-au născut doar doi copii, iar anul acesta avem deja 14 decedaţi. Am luat decizia să propun acordarea a 2.500 de lei pentru mamele care aduc pe lume primul şi al doilea copil, bani care se vor încasa lunar, de la Primărie, pe parcursul unui an de zile, adică puţin peste 200 de lei lunar. Consilierii au aprobat proiectul, conştienţi că demersul nu este unul propagandist ori cu efect electoral, ci chiar ajută la creşterea familiilor din localitate”, a declarat primarul.

Astfel, pe baza unei cereri la Primăria Bălăneşti, localnicele care aduc pe lume primul ori al doilea copil pot solicita stimulentul de naştere.

”Este o măsură foarte bună, pentru că este foarte greu să creşti un copil dacă nu ai niciun venit. Eu am deja doi copii, dar pentru tineri sunt de mare ajutor aceşti bani”, a declarat Maria Popescu, o localnică din Bălăneşti.

De alocaţie vor putea beneficia şi familiile/părinţii care au viză de reşedinţă şi au locuit minim 12 luni, până la naşterea copilului, în localitate.

sursa: gandul.info