dn76

Drumul național 76, care face legătura între Deva și Brad, a fost inundat în urma unei ploi torențiale, care a provocat viituri. A plouat neîncetat timp de o oră și jumătate, iar aluviunile de pe versanţi au acoperit drumul naţional în zona localităţii Vălişoara. Pentru că drumul a fost acoperit de apă, timp de trei ore oamenii nu au reușit să ajungă să voteze la o secția din satul Săliștioara.

Oamenii care au case și terenuri pe marginea drumului național 76, Deva-Brad, arată cu degetul spre muncitorii care lucrează la reabilitarea drumului. Localnicii spun că lucrările făcute de mântuială au înfundat șanțurile de scurgere şi au provocat inundarea gospodăriile.

„O venit torențial, din zona de munte, de sus, torențial, și aici s-o blocat, fiindcă aici văile nu-s lucrate ca lumea, domnule”, spune un localnic.

„S-o-nfundat podul, și uite cum îi drumul, el când plouă nu mere către vale apă, ea vine încoace, nu știu cum îi făcut”, adaugă o localnică.

Apa a inundat mai multe terenuri agricole, curți și beciuri din patru sate, dar și porțiuni de zeci de metri de pe drumul național 76.

„O venit apa, unde să mai treci, o luat podul, puntea, nu mai putem trece”, spune un localnic.

Pentru că drumul de acces a fost acoperit de apă, timp de 3 ore nimeni nu a mai ajuns la secția de votare nr 510 din Săliștioara. Procesul electoral a fost reluat după ce s-au retras apele. În total, peste 20 de pompieri au sărit în ajutorul oamenilor. În ultimele 2 săptămâni, alte peste 200 de gospodării din alte zone ale județul Hunedoara au fost inundate în urma unor ploi torențiale.  

 

sursa: digi24.ro