Mama Bebe

Noul ministru al Muncii, Dragoş Pâslaru, a dat asigurări că legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame, precum şi a perioadei de plată, va intra în vigoare exact aşa cum prevede legea, de la 1 iulie.

"Ceea ce e foarte important e că săptămâna viitoare ieşim în dezbatere publică cu normele de aplicare. Oricine e în această situatie să verifice normele, să vadă dacă întelege ceva din ele – noi zicem că sunt destul de clare", a declarat, la emisiunea După 20 de ani, de la ProTv, ministrul Muncii.

El a precizat că noile prevederi se aplică şi mamelor care sunt în concediu fără plată sau s-au întors la serviciu, iar detaliile vor fi publicate în dezbatere publică, săptămâna viitoare.

Întrebat despre finanţare, Dragoş Pâslaru a precizat că aceasta se va realiza în urma rectificării bugetare. "Până nu exista actul legislativ şi bugetul rectificat, rămâne o probabilitate. Să nu uităm ca aceşti bani sunt la concurenţă cu alţii pe care trebuie să-i dăm pentru că în Parlament se adoptă diverse lucruri mai mult sau mai putin ghiduşe. Asta e o problemă serioasă, e vorba de natalitate, de creşterea numărului de locuri de muncă", a adăugat ministrul Muncii.

Legea privind creşterea indemnizaţiei pentru mame a fost adoptată în luna aprilie 2016, după mai multe luni de dezbatere şi tensiuni între Parlament şi Guvern. Ulterior promulgării, premierul Dacian Cioloş a menţionat că Guvernul nu are bani pentru astfel de majorări şi a solicitat Parlamentului să indice sursa. În cele din urmă, premierul a venit cu asigurări că legea va fi pusă în aplicare.

sursa: mediafax