mici electorali

Un barbat de 41 de ani a murit inecat cu mancare, duminica dupa-amiaza, in incinta Memorialului Ipotesti, in timpul lansarii candidatului PNL la functia de primar al comunei Mihai Eminescu.

ncidentul nefericit s-a petrecut atunci cand organizatorii le-au oferit participantilor la actiunea electorala mici la gratar si cate un pahar de vin, relateaza Agerpres.

Liderul Sindicatului Sanitas din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Mavromati, Lia Temciuc, care se afla la eveniment, a incercat sa ii acorde victimei primul ajutor inainte de sosirea echipajelor medicale.

"Eu l-am vazut cand a intrat pe poarta. Se afla in stare de ebrietate. Am incercat sa ii acord primul ajutor. La fata locului au ajuns doua echipaje de ambulanta, unul SMURD si unul de la Serviciul Judetean de Ambulanta", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Lia Temciuc.

Deputatul Verginel Gireada, liderul organizatiei PNL din Mihai Eminescu si sot al candidatei liberalilor la sefia administratiei comunale - actualul primar Aneta Gireada, sustine ca barbatul care a decedat nu a facut parte din lista de invitati la lansare.

"Eu nu l-am invitat, dar imi pare rau ca s-a intamplat. E un eveniment trist. S-a inecat cu un mic. Salvarea a venit repede, dar nu au mai avut ce sa ii faca. I-au scos din gat o bucata de carne", a afirmat Gireada.
sursa: stirileprotv.ro