unicef

UNICEF în parteneriat cu Ministerul Sănătății (MS), Ministerul Tineretului și Sportului (MTS), Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) au lansat joi, 7 aprilie 2016, campania de prevenire a comportamentelor la risc, Chiar și o dată e prea mult.

Campania Chiar și o dată e prea mult are rolul de a atrage atenția adolescenților asupra unor consecințe imediate ale consumului de alcool, chiar și ocazional. Campania este necesară pentru a răspunde fenomenului tot mai răspândit de consum de alcool în rândul adolescenților și pentru a oferi informații relevante, care să demitizeze unele dintre credințele care încurajează consumul de alcool.

“Cred că o astfel de iniţiativă nu este doar deosebit de utilă, dar, în același timp provocatoare deoarece ne propune să ne aplecăm asupra fenomenului riscului alcoolismului nu numai din perspectiva tratamentului patologiilor asociate consumului de alcool, ci și din perspectiva prevenirii acestui fenomen”, a declarat domnul Patriciu Achimaş Cadariu, Ministrul Sănătății.

Potrivit studiului UNICEF Analiza normelor sociale care influențează comportamentele de risc ale adolescenților din România, adolescenții încep să consume tutun, alcool sau droguri ilegale la o vârstă medie de 13-14 ani. Ei declară că sunt împotriva acestor practici și par să fie conștienți de consecințele negative pe care astfel de comportamente le pot avea asupra dezvoltării lor; cu toate acestea, declarațiile sunt contrazise de practicile pe care le adoptă. Alcoolul este utilizat ca instrument de reglare emoțională de către adolescenții de 14-18 ani, fiind fie modalitate de a obține plăcerea sau când apar emoțiile negative disfuncționale – depresie.

„Suntem foarte mândri că am dezvoltat această campanie împreună cu adolescenții. Ei au fost consultați permanent, iar opiniile lor ne-au ajutat să creionăm o campanie mai bună. Pe de altă parte, parteneriatele cu MS, MTS, INSP și CNE ne vor ajuta să transmitem mesajele pe mai multe canale astfel încât ele să fie mai bine recepționate de către adolescenți. Vom continua să sprijinim toate eforturile Guvernului de a întări sistemele de sănătate, educație și protecție pentru a forma o generație de adolescenți sănătoși, fericiți și responsabili”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

Ne adresăm în principal adolescenților cu vârste între 12 și 14 ani, pentru că în jurul acestor vârste ei încep să adopte anumite obiceiuri. Mesajele noastre îi informează că și consumul ocazional de alcool este periculos, că printre consecințe sunt și problemele neurologice și că există o legătură directă între consumul de alcool și debutul consumului de alcool. Mesajele campaniei vor fi transmise publicului larg timp de nouă luni, începând cu luna aprilie 2016, prin intermediul televiziunii, radioului, Internetului și a materialelor tipărite.

“Adolescentul este un adult în devenire. Corpul şi mintea lui trec zilnic prin transformări remarcabile, iar ocrotirea şi atenţia maturilor din jurul lui trebuie să fie maxime în această perioadă. Personalitatea se dezvoltă, independenţa devine o prioritate în mental, eu-l fiecăruia vrea să simtă gustul libertăţii de decizie şi de exprimare. În acest sens, tentaţiile sunt enorme, cu atât mai mult cu cât multe modele promovate în masă, deseori, nu sunt cele de urmat... din păcate”, a declarat doamna Elisabeta Lipă, Ministrul Tineretului și Sportului.

Campania este desfășurată de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Ministerul Tineretului și Sportului, Institutul Național de Sănătate Publică și Consiliul Național al Elevilor. Astfel, mesajele de conștientizare vor ajunge mai repede la adolescenții din întreaga țară.

La eveniment au participat: domnul Patriciu Achimaş Cadariu, Ministrul Sănătății, doamna Elisabeta Lipă, Ministrul Tineretului și Sportului, doamna Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, și domnul Horia Oniță, Președintele Consiliului Național al Elevilor.