bataie copil gradinita
Copiii care au fost bruscaţi la o grădiniţă privată din Capitală vor fi expertizaţi, astăzi, de specialişti de la Institutul Naţional de Medicină Legală.

Părinţii vor să afle cât de tare au fost afectaţi de violenţele la care au fost supuşi la grădiniţă. Aceştia au depus deja plângeri la poliţie împotriva directoarei instituţiei.

Procedura care are loc astăzi este extrem de importantă pentru bunul mers al anchetei, pentru că acest lucru a fost solicitat chiar de polițiști, iar pe de altă parte părinții vor să afle foarte multe răspunsuri despre felul în care copiii au fost afectați de actele de violență la care cei mici au fost supuși.

Mai multe anchete sunt în desfășurare, una dintre ele a polițiștilor și procurorilor. Directoarea grădiniței private a fost audiată de polițiștii de la secția 17. Ea a negat incidentul, spunând că e vorba de o răzbunare. În timpul perchezițiilor, polițiștii au ridicat și probleme video în care se vede cum directoarea îi abuza pe cei mici.

Părinții sunt extrem de revoltați după ce au urmărit aceste imagini, mai ales că pentru educația copiilor plăteau între 800 și 1.100 de lei.
sursa: digi24.ro

VIDEO Directoarea îi agresează pe copii